ŞTIRI CONSILIUL LOCAL PRIMĂRIA INFORMAŢII DE INTERES PUBLIC INSTITUŢII

CONCURS DE PROMOVARE – şef birou


Municipiul Miercurea Ciuc organizează concurs de promovare în data de 24.11.2020, orele 10.00 la sediul instituţiei din Piaţa Cetăţii nr. 1 pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a următoarei funcţie publică de conducere:

-          şef birou, grad II la Birou de comunicare publică, cultural, tineret, sport,  Csik-Infó şi Csíki Mozi  din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Miercurea-Ciuc.

Condiţii de participare:

-     să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I;

-     să îndeplinească condiţiile minime de vechime în specialitate, respectiv 5 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de conducere de şef birou;

-     să îndeplinească condiţiile de studii, precum şi condiţiile specifice necesare ocupării funcţiei publice de conducere de şef birou;

-     studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă ;

-     să fie absolvenţi cu diplomă ai studiilor universitare de master în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice sau cu diplomă echivalentă conform prevederilor art.153 alin 2 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011;

-     să nu aibă o sancţiune disciplinară neradiată în condiţiile OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ.

Dosarul de înscriere va conţine următoarele acte:

            - copia actului de identitate;

            - formularul de înscriere, conform anexei nr. 3 la H.G. nr. 611/2008, modificată;

            - copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;

            - copia carnetului de muncă sau, după caz, sau adeverinţă care să ateste vechimea        în muncă şi, după caz, în specialitate - număr pagini;

            - cazierul judiciar (acesta poate fi înlocuit cu o declaraţie pe proprie răspundere, cu obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului pe tot parcursul desfăşurării concursului, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data la care a fost declarat admis în urma selecţiei dosarelor, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de numire);

            - adeverinţă care să ateste starea de sănătate corespunzătoare;

            - declaraţia pe propria răspundere sau adeverinţa care să ateste că nu a desfăşurat         activităţi de poliţie politică;

            - curriculum vitae, modelul comun european; 

Data limită de depunere a dosarelor:

20 de zile de la data publicări anunţului (11.11.2020), la sediul Primăriei Municipiului Miercurea-Ciuc din P-ţa Cetăţii nr. 1.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Municipiului Miercurea-Ciuc, camera 139 şi la numărul de telefon 0266-315120/114.


Bibliografie

Fişa postulu

Rezultatul selectării dosarelor

Rezultatul probei scrise

Rezultatul interviului

Rezultatul final al concursului



Ofertă de programe

SEP  
21
SEP FILMTETTFESZT – POVEŞTI MĂRUNTE
20
SEP FILMTETTFESZT – ÎN LINIŞTE
20
SEP FILMTETTFESZT – PĂLĂRIETARE ŞI NASDECARTOF
19
SEP FILMTETTFESZT – EDEN
19





 



PUBLICAŢII DESPRE ORAŞ


 



 



GALERIE FOTO