ŞTIRI CONSILIUL LOCAL PRIMĂRIA INFORMAŢII DE INTERES PUBLIC INSTITUŢII

31IULIE – 3 AUGUST 2014: ZILELE MUNICIPIULUI MIERCUREA CIUC

informatiahr.ro


,,Vrem să fie o sărbătoare a întregii urbe…”

Sărbătoarea prilejuită de „Zilele Municipiului Miercurea-Ciuc” începe peste doar câteva zile. Aşteptată de unii mai mult, de alţii mai puţin – în cazul celor din a doua categorie mă gândesc la cei ce locuiesc în vecinătatea scenelor, printre care cu siguranţă sunt şi bătrâni şi copii şi poate chiar oameni suferinzi – sărbătoarea de-acum tradiţională este pe punctul de a-şi devoala surprizele pregătite cu grijă, astfel încât aceste zile să poată bucura pe toţi locuitorii oraşului, dar şi pe toţi cei care vor fi doar în trecere prin reşedinţa judeţului Harghita. Viceprimarul municipiului Miercurea-Ciuc, Antal Attila, la sfârşitul recentei conferinţe de presă, în care s-a prezentat programul aprobat al manifestărilor cultural-sportive pentru „Zilele Municipiului Miercurea-Ciuc” a declarat următoarele pentru cititorii ziarului „Informaţia Harghitei”:

„Zilele Municipiului Miercurea-Ciuc, sărbătoarea noastră din fiecare an, începe curând. Noi dorim să fie o sărbătoare a întregii urbe, cu toate cele pe care le-am pregătit şi care, cred, sunt aşteptate de cetăţeni. Avem peste 50 de programe cultural-distractive care vor contribui la atmosfera de festival, cu concerte în aer liber, terase amenajate în centrul oraşului. Noi credem că este un punct forte al zilelor municipiului multitudinea de programe sportive care se adresează tuturor candidaţilor amatori de sport. Aş aminti maratonul, care este destul de exigent şi necesită cât de cât o pregătire, apoi vom avea tenis cu piciorul, demonstraţie de Streetball şi ca o noutate, la iniţiativa antrenorilor de înot de la Complexul de înot şi polo din municipiu vom avea un concurs de înot pentru toate categoriile de vârstă. Festivalul cartofului, iarăşi, este evenimentul fanion şi tradiţional al zilelor municipiului la care aşteptăm să participe cât mai multe echipe. Pentru amatorii de teatru, avem două piese: o comedie americană în limba maghiară, iar sâmbătă seara (2 august) cu începere de la ora 19:00 pe scena Teatrului Csiki Jatékszin un colectiv al Teatrului Naţional Târgu-Mureş va prezenta în limba română spectacolul de improvizaţie „/eMISIUNE IMPROsibilă”. Muzică populară, muzică contemporană vom avea, alternativ, pe scenele amenajate la intersecţia străzii Petőfi cu Majláth Gusztáv şi Piaţa Libertăţii. O să avem şi degustări de vinuri în cortul tematic Orfeus de lângă Teatru, în parcul mic, şi multe, multe alte posibilităţi de distracţie şi voie bună care se vor încheia duminică, 3 august, cu focul de artificii de la ora 23:50. Toată această sărbătoare este finanţată din bugetul local cu suma de 210.000 lei şi contăm pe încă 80.000 lei de la sponsori. Câteva vorbe despre activitatea comercială: Primăria a decis ca în acest an să nu mai acorde autorizaţii de alt gen decât cel de alimentaţie publică, bineînţeles şi bere, şi produse meşteşugăreşti. Aşteptăm vreo 80-90 artizani. Referitor la ordine şi linişte, ordinea va fi asigurată, dar, în ceea ce priveşte liniştea, fiind vară şi petrecere, probabil că unora nu le va fi pe plac, acestora noi dorim să le creăm cât mai puţin disconfort”. (În numărul viitor al ziarului vom reveni cu alte amănunte).

AURELIA ILUŢ

Informaţia Harghitei

[înapoi]

Ofertă de programe

OCT INEFFABLE feat. BILL LAURANCE – concert
29
OCT MÁRTON ÁRPÁD 80+1 - expoziţie
08
IUN UNSCENE – Festivalul Universităţilor de Arte
08
SEP  
21
SEP FILMTETTFESZT – POVEŞTI MĂRUNTE
20





 



PUBLICAŢII DESPRE ORAŞ


 



 



GALERIE FOTO