INAUGURAREA REŞEDINŢEI CONSULARE DIN MIERCUREA CIUCÎnceputul de an în oraşul nostru a fost marcat de inaugurarea biroului şi reşedinţei consulare. În prezenţa Consulului General al Republicii Ungare la Miercurea Ciuc, d-ul Szabó Béla şi Ambasadorului Republicii Ungare la Bucureşti, Terényi János, în data de 3 ianuarie a avut loc inaugurarea festivă a imobilului din strada Dózsa György nr. 30. |
Ceremonia s-a desfăşurat în prezenţa reprezentanţiilor Republicii Ungare, şi a culminat prin ridicarea drapelului Republicii Ungare în curtea reşedinţei. La ceremonie au fost prezenţi primarul Ráduly Róbert Kálmán şi viceprimarii municipiului Miercurea Ciuc, consilieri locali, prefectul judeţului Harghita, Constantin Strujan, care şi-a transmis salutările prefecţilor sectorului consular (judeţele: Covasna, Mureş, Bacău, Neamţ, Suceava, Botoşani), senatorul Sógor Csaba, precum şi numeroşi locuitori ai urbei. Imobilul din str. Dózsa György va găzdui temporar – până ce lucrările de reparaţie a sediului propriu-zis (din str. Petőfi, casa „Pál Gábor”) vor fi terminate – biroul consular, şi tot aici se vor desfăşura şi principalele operaţiuni diplomatice. |