ŞTIRI CONSILIUL LOCAL PRIMĂRIA INFORMAŢII DE INTERES PUBLIC INSTITUŢII RECENSĂMÂNT 2022

PROGRAM DE EDUCAŢIE CU SPRIJINUL PRIMĂRIEI


Fundaţia OTP Bank România Miercurea Ciuc şi lansează un program de educaţie prin cadrul căruia incepe un proiect de responsabilitate socială prin care oferă cursuri de educaţie financiară elevilor din localitate, în colaborare cu Primăria Miercurea Ciuc.

 

 

Noul program de educaţie se va desfăşura în clădirea Primăriei Miercurea Ciuc şi a fost gândit ca un spaţiu dedicat activităţilor pentru dezvoltarea aptitudinilor financiare şi economice în rândul elevilor cu vârste cuprinse între 10 şi 18 ani. Toate modulele de educaţie economico-financiară urmăresc însuşirea abecedarului financiar pe baza metodologiei Edutainment (educaţie prin joc), într-un limbaj adecvat vârstei tinerilor.

„Actualul context economic a pus presiune pe majoritatea categoriilor sociale, iar tinerii nu au făcut excepţie. Asta o spun studiile care arată un nivel de educaţie financiară sub medie în România.

Cred că o investiţie în educaţie este o investiţie în viitorul societăţii, mai ales în contextul actual, astfel că ne-am propus să extindem serviciile Fundaţiei noastre prin lansarea acestui proiect împreună cu Primăria Miercurea Ciuc. Misiunea colegilor de la Fundaţia OTP Bank România este de a crea conţinut educaţional valoros pentru iniţiative educative cu impact şi a oferi cursuri adaptate la nevoile tinerilor generaţii.”, a declarat Fatér Gyula, CEO OTP Bank România.

„Ne bucurăm că această activitate se va desfăşura la Miercurea Ciuc, în parteneriat cu Fundaţia OTP Bank România, cu şcolile din localitate şi, nu în ultimul rând, cu sprijinul părinţilor care au recunoscut importanţa acestui tip de educaţie. Consider că această iniţiativă este o adevărată investiţie în viitor, iar comunitatea din Miercurea Ciuc are doar de câştigat.”, a spus Korodi Attila, primarul oraşului Miercurea Ciuc.

Programul de educaţie va începe în anul şcolar 2022-2023. Cei 3 formatori acreditaţi vor ţine cursuri de educaţie financiară pentru elevii de gimnaziu şi de liceu şi vor oferi tinerilor şi cunoştinţele necesare pentru planificarea conştientă a carierei. Fundaţia îşi propune să susţină în continuare educaţia nonformală şi, pe viitor, va oferi cursuri de educaţie financiară, de educaţie digitală şi de inteligenţă emotională şi pentru adulţi.

Fundaţia OTP Bank România promovează educaţia financiară şi printre obiectivele cele mai importante se numără dezvoltarea de parteneriate valoroase pe toate laturile educaţiei financiare şi formării profesionale, care să susţină contribuţia la formarea şi dezvoltarea generaţiei tinere din România.

În cei 8 ani de activitate, Fundaţia a acumulat un portofoliu important de proiecte educaţionale construite pe patru linii principale de activitate: educaţie financiară, educaţia copiilor, orientare în carieră şi parteneriate strategice cu asociaţii şi ONG-uri locale. Între acestea se înscriu workshop-uri de educaţie financiară sau de orientare în carieră pentru adolescenţi, lansarea bursei Bethlen Gábor Alapkezelő sau inaugurarea primului centru din România dedicat educaţiei financiare - atât pentru adolescenţi, cât şi pentru adulţi.

 

31 mai 2022

[înapoi]

Ofertă de programe

OCT INEFFABLE feat. BILL LAURANCE – concert
29
OCT MÁRTON ÁRPÁD 80+1 - expoziţie
08
IUN UNSCENE – Festivalul Universităţilor de Arte
08
SEP  
21
SEP FILMTETTFESZT – POVEŞTI MĂRUNTE
20





 



PUBLICAŢII DESPRE ORAŞ


 



 



GALERIE FOTO