RECENSĂMÂNT: ÎI NUMĂRĂM ŞI PE CEI CARE LOCUIESC ÎN STRĂINĂTATEÎn cadrul etapei de autorecenzare a recensământului ne adresăm şi persoanelor din Miercurea-Ciuc care locuiesc în alte ţări. Primarul Korodi Attila şi preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, au subliniat, în cadrul unei conferinţe de presă, importanţa includerii în recensământ şi a celor care s-au mutat din municipiul nostru.
|
Korodi Attila, primarul municipiului Miercurea-Ciuc, respectiv Borboly Csaba, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, au susţinut astăzi în faţa Consulatului General al Ungariei o conferinţă de presă având ca temă recensământul. Alegerea locului de desfăşurare a fost motivată de faptul că edilii au dorit să se adreseze concetăţenilor care trăiesc în străinătate. „Până acum, am reuşit să ne adresăm angajaţilor, angajatorilor, comunităţilor bisericeşti, şcolilor, dar a mai rămas un grup ţintă. Pentru cei care se află la studii sau la muncă în străinătate, această săptămână poate fi un prilej ideal de a completa chestionarele de recensământ cu propriile date, consolidând astfel comunitatea noastră”- a declarat Korodi Attila. În cazul lor pericolul este mai mare privind distorsionarea datelor dacă nu profită de ocazia de a completa chestionarele online. Borboly Csaba, preşedintele Consiliului Judeţean a adăugat: „Datele celor care locuiesc în străinătate au un impact major asupra programelor naţionale şi locale care promovează întoarcerea pe meleagurile natale.” Faza de autorecenzare se încheie la data de 15 mai. 9 mai 2022 |