LANSĂM CAMPANIA #NÉPSZÁMKÁVÉPrimăria Municipiului Miercurea-Ciuc îşi extinde campania de încurajare a participării la etapa de autorecenzare a recensământului în cafenelele din oraş. Începând din acest week-end, adică vineri, sâmbătă şi duminică, cafenelele care participă la iniţiativa #NépszámKávé vor oferi gratuit cafea, băuturi răcoritoare sau ceai clienţilor care vor completa pe loc chestionarele de recensământ. |
Etapa de autorecenzare a recensământului se încheie la data de 15 mai. Până atunci mai sunt trei weekend-uri, timp în care Primăria va continua să accentueze importanţa participării la faza de autorecenzare prin implicarea unor noi parteneri. De această dată cafenelele vor fi cei care se vor implica în această campanie prin oferirea gratuită de cafea, ceai sau băuturi răcoritoare acelor clienţi care vor completa chestionarele de recensământ online în incinta unităţilor. După finalizarea completării, sistemul informatic va trimite o confirmare indicând ora exactă de completare a chestionarului. Clientul poate solicita cadoul prin prezentarea adeverinţei virtuale. Autorecenzarea se face pe propriul dispozitiv, aşa că este recomandat să aduceţi la cafenea un laptop sau o tabletă. Până în prezent opt cafenele şi-au manifestat interesul să participe în programul #NépszámKávé. Unităţile respective au dat un exemplu de responsabilitate socială, şi vor fi promovate de către primărie prin intermediul reţelelor sale socializare. Parteneriatul va fi marcat printr-un afiş la intrarea în cafenelele participante: 112 Coffe&Co Amigo Nest Amigo Penge Cafeneaua Petőfi Cafeneaua Platz Kulissza One Caffe Palermo
Aşteptăm şi alte unităţi să se alăture iniţiativei noastre. Aceasta poate fi făcut în orice moment, prin trimiterea unui e-mail la adresa varoshaza@szereda.ro.
28 aprilie 2022 |