ŞTIRI CONSILIUL LOCAL PRIMĂRIA INFORMAŢII DE INTERES PUBLIC INSTITUŢII RECENSĂMÂNT 2022

COMPETIŢIA DE TRIATHLON ŞI DUATHLON DE IARNĂ REVINE LA BĂILE HARGHITA


Bazându-se pe succesul primei ediţii care s-a desfăşurat anul trecut, Campionatul Naţional de Triathlon şi Duathlon de Iarnă se va întoarce la Harghita-Băi vineri, 4 martie. Termenul limită pentru înscriere este 2 martie, organizatorii aşteptându-se la prezenţa a minim 80 de sportivi din toată ţara. Cu ocazia acestui eveniment drumul judeţean 138A va fi închis circulaţiei vineri între orele 9,30 şi 12,00.

 

În cadrul conferinţei de presă organizate astăzi în sediul primăriei, primarul Korodi Attila şi organizatorul principal Koncz Alexandru au vorbit despre cele mai importante aspecte ale competiţiei. După cum s-a putut afla, triathlonul de iarnă constă din alergare, ciclism montan şi schi fond, în timp ce duathlonul conţine probe de alergare şi ciclism. 

Organizarea concursului este asemănătoare cu ediţia din 2021: proba de alergare se va desfăşura pe Pasul Tolvajos, urmată de segmentul de ciclism montan, care se va desfăşura pe drumul judeţean 138A. Concurenţii sosesc la Harghita-Băi, unde sportivii de triathlon trebuie să absolve proba de schi fond, iar pentru duathlonişti urmează o nouă etapă de alergare. O noutate a ediţiei din acest an este faptul că la duathlon va putea participa şi grupa de vârstă 11–13 ani. În funcţie de condiţiile de zăpadă, distanţa cursei poate suferi modificări, iar organizatorii au subliniat că, potrivit regulamentului, doar bicicletele MTB pot concura.

Înscrierile se pot face prin intermediul paginii web www.racehub.ro/register/wintertri2022, dar numai pentru cei care deţin o licenţă a Federaţiei Naţionale de Triathlon. Licenţa poate fi solicitată online la adresa www.triathlonromania.ro/licentiere, la cerere trebuie ataşat şi un certificat medical. Competiţia este deschisă atât sportivilor profesionişti, cât şi amatorilor. Mai multe informaţii pot fi găsite pe pagina de Facebook al evenimentului (Campionat Naţional - Winter Triathlon & Duathlon 2021 - Harghita Băi).

În timpul probei de biciclete, între orele 9,30 şi 12,00 drumul judeţean 138A va fi închis circulaţiei publice.

 

1 martie 2022

[înapoi]

Ofertă de programe

OCT INEFFABLE feat. BILL LAURANCE – concert
29
OCT MÁRTON ÁRPÁD 80+1 - expoziţie
08
IUN UNSCENE – Festivalul Universităţilor de Arte
08
SEP  
21
SEP FILMTETTFESZT – POVEŞTI MĂRUNTE
20





 



PUBLICAŢII DESPRE ORAŞ


 



 



GALERIE FOTO