ŞTIRI CONSILIUL LOCAL PRIMĂRIA INFORMAŢII DE INTERES PUBLIC INSTITUŢII

ANL: SĂPTĂMÂNA VIITOARE ÎNCEPE DEPUNEREA DOSARELOR DE ÎNSCRIERE


Primăria Municipiului Miercurea-Ciuc primeşte în perioada de 6–16 aprilie 2021 dosarele de înscriere în vederea închirierii locuinţelor destinate pentru tineri, construite de Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL). Solicitanţii trebuie îndeplinesc trei criterii eliminatorii.

 

Repartizarea locuinţelor ANL în Miercurea-Ciuc este bazată pe Legea 152/1998, respectiv Hotărârea Consiliului Local nr. 165/2016. Conform acesteia titularul cererii trebuie să fie major, în vârsta de până la 35 de ani la data depunerii cererii, titularul şi ceilalţi membrii ai familiei acestuia (soţ/soţie, copii şi/sau alte persoane aflate în întreţinerea acestuia) nu au deţinut şi nu deţin locuinţă în proprietate şi/sau să nu fie beneficiarul unei alte locuinţe cu chirie, proprietate de stat sau a unităţii administrativ/teritoriale, respectiv titularul trebuie să aibă loc de muncă în Miercurea-Ciuc.

Solicitanţii vor fi incluşi pe o listă de aşteptare, şi conform unui sistem de puncte pe baza punctelor acumulate pot obţine închirierea unui apartament.

Dosarele pot fi depuse în perioada 6–16 aprilie 2021 la biroul nr. 44 al Primăriei Municipiului Miercurea-Ciuc, în zilele lucrătoare între orele 9,00–13,00.

Informaţii suplimentare şi lista actelor necesare se pot găsi AICI.

 

1 aprilie 2021

[înapoi]

Ofertă de programe

OCT INEFFABLE feat. BILL LAURANCE – concert
29
OCT MÁRTON ÁRPÁD 80+1 - expoziţie
08
IUN UNSCENE – Festivalul Universităţilor de Arte
08
SEP  
21
SEP FILMTETTFESZT – POVEŞTI MĂRUNTE
20





 



PUBLICAŢII DESPRE ORAŞ


 



 



GALERIE FOTO