ŞTIRI CONSILIUL LOCAL PRIMĂRIA INFORMAŢII DE INTERES PUBLIC INSTITUŢII

CONTINUĂ DISTRIBUIREA PACHETELOR DE PRODUSE DE IGIENĂ


Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Municipiului Miercurea Ciuc înştiinţează beneficiarii de ajutor social, beneficiarii alocaţiilor de susţinere a familiei, respectiv persoanele cu grad de handicap I. – II că distribuirea sprijinului asigurat de către Uniunea Europeană constând din produse de igienă continuă. Pachetele pot fi ridicate de la magazia societăţii comerciale Multiidea SRL, situată în Miercurea Ciuc, str. Harghita nr. 60/bis, în zilele de luni, marţi şi miercuri între orele 11.00–14.00. Pachetul conţine periuţe de dinţi, pastă de dinţi, săpun lichid, şampon pentru copii, şampon pentru adulţi, detergenţi de rufe.

Pachetele care stau în continuare la dispoziţia persoanelor cu grad de handicap I. – II, nu necesită  preluare personală de către titulari, dar cei care se prezintă pentru ridicare trebuie să deţină certificatul valabil de încadrare în grad de handicap, precum şi un act de identitate valabil.

Pachetele cu produse de igienă destinate tuturor membrilor familiilor, pot fi ridicate numai de către titularii ajutorului social sau al alocaţiei de susţinere. La preluarea pachetului titularul trebuie să prezinte actul de identitate valabilă.

Mai multe informaţii pot fi solicitate prin e-mail (social@szereda.ro) sau la numărul de telefon: 0266-315120/115.

 

2 martie 2021

 

[înapoi]

Ofertă de programe

SEP  
21
SEP FILMTETTFESZT – POVEŞTI MĂRUNTE
20
SEP FILMTETTFESZT – ÎN LINIŞTE
20
SEP FILMTETTFESZT – PĂLĂRIETARE ŞI NASDECARTOF
19
SEP FILMTETTFESZT – EDEN
19





 



PUBLICAŢII DESPRE ORAŞ


 



 



GALERIE FOTO