ŞTIRI CONSILIUL LOCAL PRIMĂRIA INFORMAŢII DE INTERES PUBLIC INSTITUŢII

BANI PENTRU STICLE – COLECTARE SELECTIVĂ ÎN MIERCUREA CIUC


Firma de salubrizare Eco-Csík SRL organizează colectarea selectivă a deşeurilor de ambalaje din sticlă în data de 7 noiembrie, sâmbătă în municipiul Miercurea Ciuc. Oricine poate preda sticle şi va primi 30 de bani după fiecare kilogram predat, pe loc.

Ediţia din primăvară a colectării selective a deşeurilor de ambalaje din sticlă s-a anulat din cauza restricţiilor, dar ediţia din toamnă va avea loc. Reprezintă o noutate importantă faptul că banii se vor plăti pe loc: 30 bani/kg.

Cetăţenii municipiului sunt aşteptaţi la cele patru puncte de colectare din Miercurea Ciuc – str. Lunca Mare (vizavi de Dedeman), Şumuleu-Ciuc (vizavi de fosta Casă de copii), str. Jigodin (vizavi cu căminul cultural) şi bulevardul Frăţiei (la intrarea Aleii Copiilor), între orele 10:00 şi 15:00.

Se pot valorifica borcanele, sticlele de apă minerală, de vin, de bere, de şampanie, de sirop, borcane de alimente pentru bebeluşi, sticle de parfum. Totodată, din cauza procedurii diferite de reciclare nu se acceptă geamuri, oglinzi, becuri, pahare, castroane din sticlă termorezistentă, ochelari, tuburi de neon, flacoane de medicamente.

Înaintea predării sticlele trebuie să fie spălate, iar capacele trebuie să fie îndepărtate.

Dacă cineva estimează că are o cantitate de deşeuri care depăşeşte 500 de kg, este rugat să le predea la sediul firmei (Miercurea Ciuc, str. Salcâm nr. 1) şi nu la punctele de colectare, în data de 9 sau 10 noiembrie (luni sau marţi) până la ora 11:00, şi banii vor fi plătiţi la casierie.

Purtarea măştilor de protecţie şi păstrarea distanţei de 1,5 m este obligatorie!

Anul trecut în urma celor două campanii de colectare organizate au fost transportate la reciclare aproximativ 65 de tone de deşeuri din sticlă din Miercurea Ciuc.

 

4 noiembrie 2020

[înapoi]

Ofertă de programe

SEP  
21
SEP FILMTETTFESZT – POVEŞTI MĂRUNTE
20
SEP FILMTETTFESZT – ÎN LINIŞTE
20
SEP FILMTETTFESZT – PĂLĂRIETARE ŞI NASDECARTOF
19
SEP FILMTETTFESZT – EDEN
19





 



PUBLICAŢII DESPRE ORAŞ


 



 



GALERIE FOTO