SĂRBĂTORILE PASCALE ÎNTR-UN ORAŞ CURAT


Anul acesta în ultima săptămână a lunii martie se desfăşoară curăţenia generală de primăvară în organizarea Primăriei Municipiului Miercurea Ciuc şi operatorului regional de salubritate, Eco-Csík Srl. În cadrul acţiunii în fiecare stradă al municipiului va fi efectuată curăţenia generală, rezultatul căruia depinde şi de colaborarea locuitorilor din Miercurea Ciuc.

Premergător perioadei de 25 martie – 12 aprilie, planificată pentru desfăşurarea acţiunii, precum şi în timpul acesteia, echipele de lucru ale primăriei vor executa ajustarea coronamentelor copacilor, lucrările de întreţinere ale spaţiilor verzi şi curăţarea canalelor pluviale. De asemenea vor repara mobilierul stradal (bănci, ghene, coşuri, garduri) şi terenurile de joacă, şi vor înlocui sau revopsi indicatoarele de circulaţie deteriorate.

Rugăm cu respect locatarii municipiului să organizeze curăţirea zonelor verzi în jurul blocurilor de locuit, respectiv în faţa caselor particulare şi sediilor de firme, instituţii. Deşeurile verzi provenite din această acţiune se vor depozita separat de deşeurile menajere pe lângă punctele de colectare a deşeurilor, şi vor fi transportate de către Primăria Municipiului Miercurea Ciuc.

 

În perioada curăţeniei generale de primăvară se va derula şi un program de debarasare în cadrul căreia locuitorii vor avea ocazia de a renunţa în mod civilizat la diferitele obiecte de uz casnic, mai mari care nu mai pot fi utilizate. În cartierele dominate de blocurile multietajate, locuitorii sunt rugaţi să depoziteze deşeurile lângă punctele de colectare a deşeurilor menajere (dacă e posibil înaintea perioadei în care se desfăşoară acţiunea de curăţenie generală), iar cei care locuiesc în case particulare sunt rugaţi să plaseze aceste deşeuri în faţa porţii în acele zile în care deşeurile menajere sunt de altfel transportate.

 

Totodată, ca acţiunea de curăţenie să fie cât mai eficientă, rugăm locuitorii urbei să vină în ajutorul grupurilor de muncă, care vor efectua curăţenia, prin a nu parca pe domeniile publice închise circulaţiei în zilele, respectiv în străzile menţionate în programul de mai jos:

 

Luni, 25 martie                        între orele 13.00–20.00              Str. Müller László şi Al. Copiilor

Marţi, 26 martie                      între orele 13.00–20.00              Al. Ciocârliei şi Al. Şuta

Miercuri, 27 martie                  între orele 13.00–20.00              Al. Narciselor

Joi, 28 martie                         între orele 13.00–20.00              Al.Avântului şi str. Bradului

Vineri, 29 martie                     între orele 13.00–20.00              B-dul Timişoarei I., Kőrösi Cs. Sándor

Sâmbătă, 30 martie                 între orele 9.00–17.00                B-dul Frăţiei

 

Luni, 1 aprilie                          între orele 13.00–20.00              P-ţa Libertăţii

Marţi, 2 aprilie                         între orele 13.00–20.00              B-dul Timişoarei II.

Miercuri, 3 aprilie                    între orele 13.00–20.00              Str. Rev. din Decembrie

Joi, 4 aprilie                            între orele 13.00–20.00              Al.Octavian Goga

Vineri, 5 aprilie                        între orele 13.00–20.00              Al. Pictor Nagy István, Str. Inimii

Sâmbătă, 6 aprilie                   între orele 9.00–17.00                Str. Kossuth Lajos, Str. Gál Sándor

 

Luni, 8 aprilie                          între orele 13.00–20.00              P-ţa Agroal. intercvartal, Str. Pieţii

Marţi, 9 aprilie                         între orele 13.00–20.00              Cart. Patinoarului

Miercuri, 10 aprilie                   între orele 13.00–20.00              Str. Lunca Mare, Str. Sălciei

Joi, 11 aprilie                          între orele 13.00–20.00              Str. Braşovului, Str. Cantarului

Vineri, 12 aprilie                      între orele 13.00–20.00              Băile Harghita

 

Autovehiculele care stânjenesc activitatea de salubrizare, vor fi ridicate şi transportate şi vor putea fi redobândite numai după plata taxei de transport de 150 lei / auto şi taxei de pază de 50 lei /auto/zi.

 

În cazul în care starea vremii împiedică activitatea de pe o anumită stradă, lucrările vor fi reprogramate după 15 aprilie, în ordinea planului iniţial.

 

Succesiv curăţeniei generale, în perioada 12–18 aprilie, operatorul regional de salubritate Eco Csík Srl., în parteneriat cu Asociaţia S.C.L. organizează colectarea deşeurilor electronice. Toţi cetăţenii care în această perioadă predau electronice de mari dimensiuni (frigidere, congelatoare, maşini de spălat rufe sau vase, uscătoare, instalaţii de aer condiţionat) vor beneficia de bonuri valorice de 20 sau 10 lei. Pentru solicitarea transportului obiectelor pot fi apelate numerele de telefon 0800 444 800 sau 0741 233 257.

[înapoi]

Ofertă de programe

MAR  
13
FEB  
28
OCT ZIUA INTERNAŢIONALĂ A PERSOANELOR VÂRSTNICE - Spectacol festiv
01
SEP FILMSZEREDA – ziua 6
18
SEP FILMSZEREDA – ziua 5
17





 



PUBLICAŢII DESPRE ORAŞ


 



 



GALERIE FOTO