Regina Izabella al Ungariei aminteşte într-o scrisoare de privilegiu emisă la Turda în august 1558 pentru prima oară despre târgul Miercurea Ciuc. Prima amintire oficială a existenţei localităţii este sărbătorită – pe baza unei hotărâri emise în acest sens în 1998 – în fiecare prim-sfârşit de săptămână din luna august prin organizarea Zilelor Municipiului Miercurea Ciuc.

Zilele oraşului care sunt organizate sub egida dublei legături dintre tradiţii şi deschiderea către viitor, oferă un perfect prilej pentru fiecare de a-şi găsi programul favorit, sau a-l regăsi ca pe un vechi prieten. Parte importantă a programului este înălţarea drapelului orăşenesc, performanţa fanfarei invitate cu această ocazie, concertele în aer liber, evenimentele organizate în parcul principal, întâlnirea meşteşugarilor, care se contopeşte într-o armonie perfectă cu deja consacratul Festival al Cartofului.

Dintre evenimentele Zilelor Municipiului Miercurea Ciuc nu poate să lipsească nici programele dedicate sportului: ce poate fi o ocazie mai bună decât Supermaratonul SecuiescTuşnad-Apemin.

Sărbătoarea include bine înţeles şi prilej pentru desfătări culinare, corturile în care se serveşte berea, grătarele instalate, toate sunt aliniate şi pregătite pentru a satisface concitadinul dornic de destindere.

 

Instituţiile culturale ale oraşului se pregătesc şi ele cu această ocazie, trădaţi sunt de multitudinea de prezentări de cărţi, vernisaje, spectacole de teatru, programe pentru copii şi adulţi în vederea petrecerii timpului

Concertele în aer liber la care sunt invitaţi muzicieni şi trupe renumite atrag ca un magnet pe cei interesaţi într-o mare adunare cu iz de fiestă.

Focul de artificii care luminează cerul deasupra oraşului este momentul culminant al serbărilor de trei zile, acesta marchează totodată încheierea oficială a Zilelor Municipiului Miercurea Ciuc.

Ofertă de programe

MAI KINEDOK – Un film autist normal
18
MAI KINEDOK – Cinema, mon amour
04
APR CONCERTUL ORCHESTREI DE CAMERĂ CIUC
25
APR KINEDOK – Liberi
20
MAR CONCERTUL ORCHESTREI DE CAMERĂ CIUC
15





 



PUBLICAŢII DESPRE ORAŞ


 



 



GALERIE FOTO

ZIUA CELOR O MIE DE FETE SECUIENE 2014

15 MARTIE 2013 – comemorare